Încă 109 morți în urma revoltelor din Bangladesh

453988639_899545112218467_2550496079748716801_n

Revolta populară din Bangladesh continuă să facă victime. În urma asaltului de luni a parlamentului și reședinței premierului au murit 109 oameni, potrivit AFP, care citează poliția și medicii. La rândul său, prim-ministrul Sheikh Hasina, care a fugit de furia manifestanților, se află încă în India, a confirmat Ministerul de Externe de la New Delhi.

După ce șefa cabinetului de miniștri a părăsit țara, s-a creat un vid de putere. În Bangladesh nu există încă un guvern interimar, în timp ce liderii protestelor studențești vor ca laureatul premiului Nobel pentru Pace, Mohammad Yunus, în vârstă de 84 de ani, să devină consilierul principal al noii structuri de conducere.

Demonstranții înfuriați au reușit să demoleze un monument al lui Mujibur Rahman, primul conducător al Bangladeshului și tatăl premierului fugar.

De la mijlocul lunii iulie, când au început protestele studențești, În total, aproape 400 de oameni din întreaga țară au murit în confruntările dintre manifestanți și forțele de ordine și militari. Duminica trecută au fost raportați peste 90 de morți.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI