În șapte ani, România va avea încă două reactoare la Centrala nucleară de la Cernavodă

cernavoda

România va pune în funcțiune două reactoare noi la Centrala nucleară de la Cernavodă. Anunțul a fost făcut de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Demnitarul a precizat că noile reactoare vor deveni funcționale în 2031-2032 și a calificat evenimentul drept cea mai mare realizare a mandatului său.

Sper că v-am obișnuit cu veștile bune de la ministerul Energiei. Aceasta le depășește pe toate și este cu siguranță cea mai mare realizare a mandatului meu ca ministru al Energiei: visul unităților 3 și 4 de la Cernavodă devine realitate, după decenii de așteptare”, a anunțat Burduja.

Investiția va fi realizată de un consorțiu internațional, format din companii de renume mondial: Fluor și Sargent & Lundy din Statele Unite ale Americii, Atkins Realis din Canada, deținătoarea tehnologiei CANDU, și Ansaldo din Italia. Finanțarea proiectului este susținută și de statele participante, prin intermediul băncilor de import-export: USEXIM (3 miliarde de dolari), Canada (2 miliarde de dolari canadieni, acord semnat la Ottawa) și Italia (2 miliarde de euro, acord semnat în februarie 2024). Statul român se angajează, de asemenea, să sprijine acest proiect strategic cu toate resursele necesare.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI