
Împiedicat să călătorească la Oslo, fondatorul Telegram, Pavel Durov critică din nou Franţa pentru ingerinţă în alegerile din România
Împiedicat de justiția franceză să se deplaseze la o reuniune la Oslo (Norvegia), fondatorul aplicației Telegram, Pavel Durov, și-a reluat marți criticile la adresa Franței, pe care a acuzat-o din nou de ingerință în alegerile prezidențiale din România, transmite Agerpres cu referire la AFP.
Durov, pus sub acuzare în Franța pentru complicitate la activități infracționale, a afirmat deja pe rețeaua socială X că Nicolas Lerner, șeful informațiilor externe franceze, îi ''ceruse să interzică vocile conservatoare în România'' înainte de scrutin, câștigat la jumătatea lunii mai de candidatul centrist pro-european, Nicușor Dan.
Serviciile secrete externe franceze (DGSE) au respins imediat aceste acuzații.
''Ceea ce este interesant este că, după această dezmințire, au existat alte fapte care au venit să confirme ceea ce spusesem. Acest domn (Nicolas Lerner) se afla în România cu două zile înaintea alegerilor prezidențiale'', a explicat Durov, prin videoconferință, în cadrul Forumului Libertății de la Oslo, organizat de Fundația pentru Drepturile Omului.
''Este foarte important să existe transparență în legătură cu cererile pe care le primim'', a adăugat el.
În cursul intervenției sale, Durov a dat asigurări că autoritățile franceze au cerut în trecut Telegram să ''închidă un canal public al militanților și manifestanților de extremă stânga''.
''Noi am examinat acest canal și această cerere părea complet ilegitimă. Am refuzat să ne supunem acestei solicitări'', a precizat el, fără a oferi alte detalii.
După o arestare spectaculoasă la coborârea sa din avion, omul de afaceri rus în vârstă de 40 de ani, naturalizat francez în 2021, a fost inculpat în august 2024 pentru o serie de infracțiuni, justiția franceză reproșându-i în general că nu a acționat împotriva difuzării de conținut infracțional pe mesageria sa.
''Am răspuns la toate cererile legale pe care le-am primit, așadar până acum nu înțelegem ce am făcut greșit'', s-a apărat el, adăugând că ancheta avansează ''cu o lentoare frustrantă''.
Pavel Durov este supus unui control judiciar strict care îi interzice să părăsească Franța fără permisiunea autorităților. Recent, justiția a refuzat să dea curs cererii sale de a se deplasa în SUA din motive profesionale, explicând că această deplasare nu pare a fi ''nici necesară, nici justificată''.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










