IGSU: Autovehicule și ambulanțe, blocate în mai multe raioane din țară
Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în mai multe localități din țară, în contextul poleiului și ghețușului formate din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Potrivit datelor oficiale, au fost realizate opt misiuni de tractare a autovehiculelor și ambulanțelor rămase blocate pe drumuri naționale și trasee locale.
Intervenții au avut loc în nordul țării, la Dondușeni, unde un microbuz și un automobil au fost deblocate, dar și în satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, unde un autocamion a rămas blocat din cauza ghețușului. Cazuri similare au fost înregistrate în raionul Rîșcani, în localitățile Corlăteni, Șaptebani și Recea, precum și în raioanele Florești și Călărași.
Salvatorii au intervenit și pentru a facilita accesul echipajelor medicale la pacienți. La Strășeni, o ambulanță nu a putut ajunge la un pacient din cauza poleiului, iar salvatorii au asigurat transportarea acestuia în siguranță până la autosanitară.
Un caz similar a fost înregistrat în municipiul Chișinău, pe strada Dumbrăvii, unde echipele IGSU au utilizat un vehicul special pentru a transporta personalul medical până la pacient.
În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 55 de situații de risc de diferite tipuri. În contextul avertizării meteorologice valabile pentru perioada 4–8 februarie, salvatorii recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă, să evite manevrele bruște, să păstreze distanța între vehicule și să echipeze mașinile corespunzător pentru iarnă. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările neesențiale și să se informeze despre starea drumurilor înainte de a porni la drum.
În situații de urgență, populația este rugată să apeleze Serviciul 112.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate