Igor Munteanu: Monopolul Metalferos germinează corupție, mite, lanțuri de profitori, care-și hrănesc interesele din prețul de rentă
Consiliul Concurenței este împotriva proiectului de lege promovat activ de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării privind atribuirea statutului de monopol fiscal SA „Metalferos”. Despre asta a anunțat liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, fost ambasador în SUA, Igor Munteanu. Acesta a precizat că, în opinia Consiliului Concurenței, decizia este „anticoncurențială și urmărește închiderea pieței date pentru alte companii”.
„Dintr-un punct de vedere liberal, monopolul fiscal este o invenție de menținere a rentelor într-o economie centralizată sau o tentativă de revitalizare a schemelor de corupție, așa cum existau ele în timpul regimului cleptocratic dinainte de 2019, pe care unii „unși” în frunte ca lideri ai guvernării au promis că le elimină. Monopolul înseamnă prețuri mai mici de achiziții la metale colectate de cca 40.000 persoane (social-vulnerabile), care se ocupă astăzi, conform datelor fiscale, exact cu această ocupație, colectarea metalelor. Sigur, bieții ar face și alte munci, dacă le-ar avea, însă în lipsa unor alternative de joburi mai stabile și mai bine plătite, asta fac”, amintește Munteanu.
Politicianul consideră că inițiativa ministerului condus de Dumitru Alaiba este o taxare a nevoiașilor implicați în colectarea fierului uzat.
„Analiza prețului de achiziție de metale de la populație și prețul de export de metale demonstrează cu lux de amănunte că în perioada funcționării acestui monopol Metalferos încasa cu 20% venituri mai multe decât în perioada liberalizării acestei piețe. Cu alte cuvinte, în condițiile în care Ministerul (și părțile sale interesate) reușesc să instituie monopolul asupra pieței metalelor, cetățenii simpli vor fi deposedați de 1/3 din veniturile obținute azi din vânzarea de metale. Este o formă de haraci (tribut, dijmă) instituită în favoarea unui grup de interese economice, care afectează negativ colectorii mici de metale din toate regiunile RM”, precizează el.
Cu banii obținuți din instituirea monopolului fiscal, guvernarea vrea să obțină bani pentru campania electorală, inclusiv pentru finanțarea presei în perioada electorală, explică fostul ambasador.
„Pe lângă daunele aduse colectorilor, monopolul lovește în conceptul de competiție economică liberă, motiv pentru care salutăm reacția promptă a Consiliului Concurenței și, nu aș evita să numesc, și un prejudiciu de reputație politică, pentru că orice monopolist de stat germinează corupție, mite, lanțuri de profitori, mărunți și mari, care-și hrănesc interesele din prețul de rentă (bani nedeclarați în alegeri, bani subsidiați pentru grupuri de presă, care „ajută” în alegeri etc). Monopolurile de stat sunt opuse economiei de piață funcționale, pe care ne-o dorim, ele nu fac cinste guvernării #pas și protipendadei sale (văzute sau nevăzute), sabotând de fapt principiile unei europenizări în economia acestui stat, formal candidat la aderarea în Uniunea Europeană”, a subliniat Igor Munteanu.
Compania „Metalferos”, în care statul deține mai mult de 78 la sută din acțiuni, a raportat pentru anul trecut vânzări de 139 de milioane 874 de mii de lei. Asta înseamnă cu 36 la sută mai puțin față de anul 2022, când a înregistrat venituri de 216 milioane 963 de mii de lei, și este cel mai prost rezultat din ultimul deceniu.
La sfârșitul lunii mai, Asociația „Metal”, din care fac parte mai multe companii de colectare a fierului uzat, a difuzat o declarație, în care atenționează că instituirea monopolului pe această piață favorizează apariția schemelor de corupție, abuz de putere, manipularea prețurilor și eliminarea competiției. De asemenea, duce la închiderea mai multor afaceri și locuri de muncă.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI