Igor Grosu, întrevedere cu premierul Bulgariei: Discuțiile au vizat situația internă din Moldova și influențele periculoase ale Kremlinului

54683201657_ae5eb316b6_b

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Bulgaria, Rossen Jeliazkov, care se află într-o vizită în Republica Moldova. Șeful legislativului a exprimat recunoștință pentru sprijinul acordat țării noastre de Republica Bulgaria în sectoarele educației și energetic. Totodată, autoritățile își propun să depună eforturi pentru atragerea investitorilor bulgari.

"Avem un scop comun – să asigurăm un trai decent și sigur pentru toți cetățenii noștri, inclusiv pentru comunitatea bulgară din Republica Moldova, care este o parte importantă din acest efort. Relațiile dintre țările noastre devin tot mai trainice", a accentuat Igor Grosu.

Cei doi oficiali au mai discutat despre faptul că Universitatea din Taraclia a devenit filială a Universității "Angel Kanchev" din Ruse, aceasta fiind prima instituție de învățământ superior bulgară deschisă în afara țării:

"Este un pas semnificativ pentru educație – tinerii vor putea alege dintre șapte domenii de studiu, în limbile bulgară, română și engleză, iar diplomele vor fi recunoscute în întreaga Uniune Europeană", a remarcat șeful legislativului.

Discuțiile au mai vizat situația internă din Republica Moldova – provocările legate de grupările criminale și influențele periculoase ale Kremlinului, dar și despre determinarea de a avansa în parcursul european al Republicii Moldova.

Prim-ministrul Republicii Bulgaria, Rossen Jeliazkov, efectuează, în perioada 27 – 28 iulie, o vizită în Republica Moldova. Oficialul a mai avut întrevederi cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și Premierul Dorin Recean. Agenda vizitei a mai inclus discuții cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Taraclia, precum și semnarea Acordului prin care fosta Universitate din Taraclia devine filiala Universității "Angel Kanchev" din Ruse, Bulgaria. 

Citeşte şi..

Vezi toate