Igor Grosu: Amnistia moldovenilor acuzaţi de corupție electorală ar însemna "amnistierea lui Șor"

grosu

"Alternativa-i proastă, dragi cetăţeni" – aceasta este reacţia preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu, la solicitarea lui Ion Ceban, Ion Chicu, Alexandr Stoiangolo şi Mark Tkaciuc de a amnistia cetăţenii acuzaţi şi amendaţi pentru corupţie electorală fără "dovezi convingătoare". Într-o postare pe reţelele de socializare, preşedintele Legislativului a menţionat că iniţiativa liderilor Blocului "Alternativa" ar echivala cu "amnistierea lui Şor".

"Alternativa ne cere să acceptăm furtul de voturi. Cerința lui Ceban, Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu de a-i amnistia pe cei care și-au vândut votul înseamnă, în esență, o cerere ca să fie amnistiat Șor.

Unul din șefii alternativei l-a eliberat pe Platon, toți au lucrat într-un fel sau altul pentru Plahotniuc. Acum încep să lucreze pentru Șor.
 
Asta ne arată clar că dacă ei vin la putere, nu există niciun dubiu că a doua zi și Șor, și Platon, și Plahotniuc vor fi înapoi în țară și vor avea control deplin. Alternativa-i proastă, dragi cetățeni. Și foarte periculoasă pentru țară", a transmis Grosu pe Facebook, miercuri, 4 mai.

Citeşte şi..

Vezi toate