Igor Dodon sesizează Curtea Constituțională: Funcția de emisar special, creată prin decret prezidențial, nu are bază legală
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a depus la Curtea Constituțională o sesizare prin care contestă decretele semnate de președintele Maia Sandu, prin care fostul premier Dorin Recean și fostul ministru al Afacerilor Externe, Nicu Popescu, au fost numiți emisari speciali. Dodon susține că această funcție nu are bază legală, întrucât nu este prevăzută în legislația Republicii Moldova, nu apare în clasificatorul funcțiilor publice, nu este reglementată prin lege și nu figurează în sistemul de salarizare bugetară.
Potrivit liderului PSRM, funcția a fost creată doar printr-un regulament intern al Aparatului Președintelui, deși regulamentele nu pot crea funcții noi, acest lucru fiind posibil doar prin lege votată de Parlament.
Liderul PSRM consideră că prin crearea acestei funcții prin decret, președintele își asumă un rol de legiferare, ceea ce contravine articolului 6 din Constituție privind separația puterilor în stat. Dodon susține că actul încalcă principiile legalității și ale statului de drept, întrucât funcțiile publice cu atribuții semnificative trebuie create prin lege, nu prin decrete sau regulamente administrative.
El ridică, de asemenea, probleme legate de transparență și integritate, menționând că, deși funcția de emisar este declarată voluntară și neremunerată, activitatea acestora este susținută logistic din bugetul de stat, inclusiv prin deplasări, diurne și protocol:
"Într-un stat de drept, scopul nu justifică încălcarea Constituției, indiferent de bunele intenții declarate. Dar se pare că nici bune intenții nu stau la origine, ci interesele private ale unui grup cocoțat la conducerea țării, care vrea să își consolideze controlul politic asupra tuturor instituțiilor statului și să își permanentizeze guvernarea, sfidând direct și brutal principiile democrației și ale statului de drept", a punctat Dodon.
Amintim că Președinția Republicii Moldova l-a numit în luna octombrie pe fostul ministru Nicu Popescu ca emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, iar în data de 10 decembrie, pe fostul premier Dorin Recean ca emisar special pentru dezvoltare și reziliență. Potrivit instituției, ambele funcții sunt neremunerate.
Referitor la acest subiect, consilierul prezidențial pentru comunicare publică, Igor Zaharov, a precizat anterior că funcția de emisar special este reglementată expres în Regulamentul Aparatului Președintelui și reprezintă o practică uzuală în mai multe state, inclusiv Franța și Statele Unite. Potrivit acestuia, emisarul special nu face parte din cabinetul președintelui, rolul său principal fiind sprijinul activ pentru consolidarea capacității statului de a preveni și combate amenințările hibride și pentru dezvoltarea strategică a țării.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate