Iavorschi: Noua conducere a INP a fost numită printr-o procedură viciată!

83dbecd0-1fa9-4427-94cd-2443902e9d90

Scandal la Inspectoratul Național de Probațiune. Fostul șef al instituției, Andrei Iavorschi, afirmă că actuala conducere - directorul Viorel Sochircă şi adjuncta lui, Alla Sorocean - ar fi fost numită ilegal. Potrivit lui Iavorschi, în acest caz a fost sesizată Procuratura Anticorupție. De asemenea, fostul director al Inspectoratul Național de Probațiune consideră că la baza numirii celor doi directori ar sta criterii politice, nu criterii de integritate sau meritocrație.

Contactat telefonic, Andrei Iavorschi a declarat pentru NEWTV.MD că procedura de numire a noilor conducători ai INP a decurs contrar legislației, iar responsabilă ar fi chiar conducerea Ministerului Justiției.

„Au fost făcute amendamente la Legea cu privire la funcționarul public şi le-a dat statut de demnitar public, nu de funcționar. Sunt numiți pe criterii politice, nu mai sunt necesare condiții speciale de a deține funcția. Când au fost operate amendamentele, automat trebuia să fie racordat cadrul normativ. Ministerul Justiției s-a grăbit şi au fost operate acele amendamente, doar că ele urmau să fie puse în vigoare abia peste o lună. Ministerul Justiției nu a așteptat să intre în vigoare procedura de numire - l-au înaintat fără a avea competențe. Aici este ilegalitatea, a fost numit printr-o procedură viciată. Avem legiuitorul pe care îl avem, dar să faci circ pe niște acțiuni ilegale?”, a explicat Iavorschi.

El a mai spus că a contestat decizia Guvernului.

„De principiu, este atacată decizia Guvernului, a fost făcută şi sesizare în acest sens la Guvern, pentru a elucida toate cauzele. Deja după procedură urmează să se expună atât Guvernul, cât şi Procuratura Anticorupție. Este o acțiune de abuz în serviciu, care se instrumentează de către Procuratura Anticorupție. E de competența lor să facă calificare”, a concluzionat Andrei Iavorschi.

Viorel Sochircă a fost numit la șefia INP în 24 iunie.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate