Guvernul va semna un acord cu autoritățile franceze privind preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere

permis-de-conducere-nou-760x490

Permisele moldovenești vor putea fi schimbate pe cele franceze. O hotărâre în acest sens a aprobat Guvernul de la Chișinău în ședința de miercuri, 10 iulie.

Potrivit documentului, autoritățile vor iniția negocierile asupra proiectului de acord, încheiat prin schimb de note, dintre guvernele celor două țări cu privire la preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere.

Republica Moldova are semnate cinci tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Turcia, Lituania, Italia, Albania, Spania, precum și o declarație comună de intenție cu Germania, privind transcrierea permiselor de conducere. Recent, Guvernul a aprobat acordul cu Guvernul Greciei privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI