Grupul de lobby secret din UE, care le asigură parlamentarilor cazări în hoteluri de lux
Unul dintre cele mai influente grupuri de lobby din Uniunea Europeană, care influențează semnificativ deciziile din sectorul financiar-bancar al blocului comunitar, și-a crescut enorm bugetul și a ajuns la cotizații de membru de aproximativ 50.000 de euro. Potrivit Politico, grupul Eurofi, autointitulat „think tank”, le oferă companiilor acces la politicienii și autoritățile de reglementare din UE și a încasat aproape șase milioane de euro, sub formă de taxe de la industria financiară, deși are doar trei angajați cu normă întreagă și nu are conturi la vedere.
„Principala sa operațiune constă în organizarea, de două ori pe an, a unei extravaganțe de lobby cu ușile închise, în perioada premergătoare întrunirilor miniștrilor de Finanțe ai UE, la care participă înalți funcționari europeni, bancheri centrali și persoane cu experiență în domeniul finanțelor”, precizează Politico.
Publicația a anunțat că membri de rang înalt ai Parlamentului European, cu roluri influente în legislația financiară, au dezvăluit că Eurofi le-a plătit sejururile în hoteluri luxoase și o parte din călătorii.
„Organizația a ajuns la un buget de 5,7 milioane de euro în 2023, prin taxele plătite de membrii săi, printre care se numără cele mai mari bănci, burse de valori și giganți din domeniul tehnologiei - inclusiv BlackRock, Goldman Sachs și American Express - conform declarațiilor de transparență din iulie, primele informații publice disponibile privind finanțele sale de ani de zile”, remarcă Politico.
Deși nu există vreun indiciu de infracțiune, situația provoacă dubii cu privire la natura activității de lobby în UE: Cine plătește și cât plătește și ce fel de influență cumpără? Influența sectorului financiar la Bruxelles a fost vizibilă în ultimii ani, cu introducerea unor norme mai ușoare pentru bănci și asigurători decât au cerut autoritățile de reglementare și cu un succes notabil în temperarea reformelor, care ar putea afecta interesele sectorului.
„Este unul dintre cele mai opace grupuri la care mă pot gândi. Este foarte ciudat să ai un buget atât de mare cu doar câțiva oameni”, a declarat Kenneth Haar, cercetător la Corporate Europe Observatory, o subdiviziune a unei organizații nonprofit.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI