Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în cazul omorului Anei-Maria a fost adus în fața magistraților. Are loc prima ședință de judecată

Cotorobai

Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în cazul Ana-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei torturată și găsită fără suflare în aprilie 2024 a apărut în fața judecătorilor. Astăzi are loc prima ședință de judecată, după ce procurorii au expediat în instanță dosarul.

Potrivit probelor acumulate, suspectul ar fi răpit-o pe Ana-Maria prin înșelăciune, în timp ce aștepta transport la o stație din Orhei. După ce a parcurs o porțiune de drum prin oraș, acesta ar fi plasat-o în portbagajul mașinii, apoi ar fi schimbat direcția de deplasare și ar fi transportat-o la domiciliul lui din raionul Telenești.

Ajunși la domiciliul său, bărbatul ar fi violat-o pe tânăra care era însărcinată în luna a șasea, iar în dimineața următoarei zile ar fi transportat-o într-o fâșie forestieră din regiune. Procurorii susțin că acesta i-ar fi aplicat Anei-Maria lovituri, inclusiv în regiunea capului, până când aceasta a decedat.

Raportul de expertiză judiciară l-a declarat pe suspect responsabil de acțiunile sale. Potrivit raportului, acesta „nu suferea de maladie psihică cronică sau tulburare de personalitate”.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă detenție pe viață.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate