Gazprom își vinde participația de 11,3% la compania energetică sârbească NIS, pe fondul sancțiunilor americane
Gigantul rus Gazprom a anunțat vineri că a renunțat la întreaga participație de 11,3% minus o acțiune pe care o deținea la compania energetică sârbească Naftna Industrija Srbije (NIS), potrivit site-ului seenews.com. Decizia survine în contextul sancțiunilor impuse de Statele Unite asupra sectorului energetic rusesc.
La începutul lunii ianuarie, Trezoreria americană a sancționat companiile rusești Gazprom Neft și Surgutneftegaz, precum și 183 de nave implicate în transportul țițeiului rusesc, pentru a limita veniturile Moscovei utilizate în finanțarea războiului din Ucraina.
Conform unui document depus la Bursa de la Belgrad, Gazprom mai deține acum o singură acțiune NIS, comparativ cu peste 18,4 milioane înaintea tranzacției. Detaliile privind vânzarea nu au fost făcute publice.
În prezent, structura acționariatului NIS este următoarea:
Gazprom Neft (divizia petrolieră a Gazprom): 44,85%,
Guvernul Serbiei: aproximativ 30%,
acționari minoritari: 13,98%.
Tot vineri, NIS a solicitat o nouă prelungire a perioadei în care compania să fie scutită de la aplicarea sancțiunilor americane.
Activitatea grupului a fost puternic afectată de restricții. În primul semestru din 2025, NIS a raportat pierderi nete de 3,6 miliarde dinari (30,7 milioane euro), după ce în aceeași perioadă a anului trecut înregistrase un profit net de 5,3 miliarde dinari.
Compania are aproximativ 13.500 de angajați și operează 411 benzinării în regiune: 328 în Serbia, 42 în Bosnia și Herțegovina, 22 în Bulgaria și 19 în România. De asemenea, NIS desfășoară activități de explorare și producție de gaze și petrol în România și Bosnia și Herțegovina.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate