Franța va cheltui 130 de milioane de euro pentru defrișarea plantațiilor de viță de vie, pe fondul supraproducției de vin
Ministerul francez al Agriculturii a anunțat luni că va acorda industriei viticole un sprijin suplimentar în valoare de 130 de milioane de euro pentru noi lucrări de defrișare a plantațiilor de viță de vie, care să prevină o producție excedentară, adăugând că va cere Uniunii Europene să contribuie și ea, transmite Reuters, notează Agerpres.
"Sectorul suferă de pe urma deteriorării situației, influențată de efectele schimbărilor climatice, care au afectat în mod repetat recoltele timp de mai mulți ani, continua scădere a consumului de vin, în special de vinuri roșii, precum și de tensiunile geopolitice majore", a informat Ministerul francez al Agriculturii într-un comunicat de presă.
Franța, unul din cei mai mari producători mondiali de vin, a subvenționat defrișarea plantațiilor de viță de vie pentru a contracara supraproducția, în contextul scăderii consumului de vin, o abordare criticată însă de unii viticultori care susțin că astfel zonele din sudul țării devin la vulnerabile la incendiile de vegetație.
În luna septembrie, Ministerul Agriculturii de la Paris a estimat că producția de vin a Franței va crește în acest an cu 3% comparativ cu cea de anul trecut, care a fost afectată de condițiile meteo nefavorabile, dar cu toate acestea va fi cu 13% mai mică decât media multianuală, din cauza secetei din luna august dar și a reducerii suprafețelor cultivate cu viță de vie în unele regiuni viticole importante.
"Acest nou, și foarte semnificativ efort financiar, în pofida unui context bugetar foarte dificil și condiționat de adoptarea surselor de finanțare, demonstrează hotărârea guvernului de a salva industria noastră viticolă pe termen lung și a-i permite să își revină", a informat ministrul francez al Agriculturii, Annie Genevard într-un comunicat de presă.