Franța anunţă că este pregătită să intre în război împotriva Iranului

barrot

Franța este "pregătită să participe" la apărarea țărilor din Golf și a Iordaniei, ținte ale loviturilor din partea Iranului, "în conformitate cu acordurile care o leagă de partenerii săi și cu principiul apărării colective legitime", a declarat luni ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, citat de AFP, transmite Agerpres.

"Franța își exprimă toată susținerea și deplina solidaritate cu țările prietene, care au fost ținte deliberate ale rachetelor și dronelor Gardienilor Revoluției și care au fost antrenate într-un război pe care nu ele l-au ales - Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Irak, Bahrain, Kuweit, Oman și Iordania", a declarat Jean-Noel Barrot într-o conferință de presă.

Șeful diplomației franceze a declarat că atacurile "unilaterale" ale Israelului și SUA asupra Iranului ar fi trebuit să fi fost dezbătute în organismele multilaterale înființate exact în acest scop, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite (ONU), notează Reuters.

"Toată lumea ar fi putut să-și asume responsabilitățile pentru că doar prin prezentarea în fața Consiliului de Securitate (al ONU) utilizarea forței poate dobândi legitimitatea necesară", a declarat Barrot presei după o reuniune la MAE francez.

"Aproximativ 400.000 de francezi locuiesc sau sunt în trecere în 12 din regiunea" devenită scena unui conflict, a indicat Barrot, adăugând că, până în acest moment, nu au fost raportate victime în rândul cetățenilor francezi din zona Golfului și Orientului Mijlociu.

"Dispozitivul nostru este deja organizat local pentru a facilita ieșirile pe cale terestră atunci când este posibil, ceea ce nu este cazul în toate țările respective", a detaliat el.

În acest context, șeful diplomației franceze a făcut apel la "detensionare". "Escaladarea militară trebuie să înceteze cât mai repede posibil", a reiterat el. "Prelungirea nelimitată a operațiunilor militare fără un scop precis implică riscul declanșării unui proces care ar putea antrena Iranul și regiunea într-o perioadă lungă de instabilitate", a insistat ministrul francez de externe.

"În Liban, (gruparea) Hezbollah a comis o mare greșeală, pentru care populația a plătit în această dimineață prețul cu zeci de morți și zeci de mii de persoane strămutate, angrenând-o într-un conflict în care autoritățile, la fel ca poporul libanez, refuză să fie atrase", a continuat el, făcând apel la Hezbollah "să pun capăt imediat acestor operațiuni" împotriva Israelului.

Citeşte şi..

Vezi toate