Fostul șef al Direcției 5 cere azil în Germania

valeriu cojocaru

Fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale a MAI, colonelul de poliție în rezervă Valeriu Cojocaru, condamnat în la trei ani de închisoare pentru abuz de serviciu, cere azil în Germania. Într-un video publicat pe pagina sa de Facebook, el a declarat că „scopul solicitării azilului politic este ca Guvernul Germaniei și autoritățile Germaniei să întreprindă măsuri pentru a mă proteja împotriva acțiunilor ilegale de răzbunare din partea organelor de drept capturate politic în Republica Moldova de către actuala guvernare”.

Potrivit declarațiilor făcute, acesta la moment locuiește în Germania și este angajat în câmpul muncii.

„Vreau să anunț organele internaționale, precum Interpol, Europol, ministerul de Interne și ministerul Justiției al Germaniei, precum și Ambasada Germaniei în Republica Moldova și Delegația Uniunii Europene, că începând cu data de 21 ianuarie 2026, eu am inițiat procedura de solicitare a azilului politic în Germania. La moment se pregătesc toate actele necesare pentru a fi prezentate autorităților din Germania", spune Cojocaru, care respinge acuzațiile imputate.

Inspectoratul General al Poliției a solicitat Interpolului anunțarea în căutare internațională a fostului șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, și a fostului șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru. Cei doi au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția 5.

Atât Alexandru Pînzari, cât și Valeriu Cojocaru se declară nevinovați. 

Precizăm că, în același dosar şi Dorin Damir a fost condamnat la trei ani de închisoare. Acesta a fost reținut la scurt timp după pronunțarea sentinței. Cei trei au fost judecați pentru abuz de serviciu, fals în acte publice, divulgarea secretului de stat, delapidarea averii statului și trecerea ilegală a frontierei de stat. Capătul principal de acuzare a fost abuzul de serviciu, celelalte infracțiuni fiind conexe.

Citeşte şi..

Vezi toate