FLASH Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare cu Moldova și Ucraina
Comisia Europeană a informat, vineri, statele membre că Ucraina și Republica Moldova au îndeplinit toate criteriile pentru a lansa negocierile de aderare la blocul comunitar, au declarat oficiali de la Bruxelles, citați de presa străină.
În ajun, 12 state au început să promoveze activ printre celelalte membre ale UE ideea începerii oficiale a negocierilor din 25 iunie. Într-o actualizare adresată ambasadorilor UE, executivul blocului anunță că autoritățile de la Kievul au îndeplinit cerințele restante, inclusiv eforturile de a reduce puterea oligarhilor și de a asigura mai bine drepturile minorităților etnice.
”Considerăm că toate etapele au fost îndeplinite de cele două țări. Acum, decizia este în mâinile statelor membre”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Ana Pisonero.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI