Ex vicepreşedintele partidului "Şor" din Anenii Noi, condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru finanţarea ilegală a formaţiunii

sor-partid-scaled-1-1132x670

Ex vicepreședintele oficiului teritorial Anenii Noi al fostului partid "Șor", Leonid Bîrca, a fost condamnat marți, 25 noiembrie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, la 4 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis. Decizia instanței a fost pronunțată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat.

 

Totodată, din contul inculpatului a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de peste 2,9 milioane de lei, reprezentând mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii. În acest scop, instanța a menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor lui Bîrca. Măsura preventivă a arestului, aplicată prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 3 iulie 2025, precum și dosarul de căutare a inculpatului, au fost menținute.

Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpatul ar fi contribuit, împreună cu alți membri ai formațiunii, la acceptarea finanțării ilegale a partidului de către un grup criminal organizat, condus de Ilan Șor.

Acesta ar fi știut că banii, în sumă de peste 2,9 milioane de lei, au fost obținuți ilegal și urmau să fie utilizați pentru activitățile partidului, inclusiv organizarea protestelor și remunerarea participanților, cu scopul de a influența politica din Republica Moldova și de a obține putere prin mijloace ilegale.

 

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile. Procurorul de stat urmează să decidă dacă va contesta decizia instanței.

Citeşte şi..

Vezi toate