Eremei Priseajniuc vrea să părăsească PSDE din cauza delegării unui candidat pentru alegerile prezidențiale din afara formațiunii
Lovitură de teatru în Partidul Social Democrat European. Unul dintre vicepreședinții formațiunii, Eremei Priseajniuc, anunță că urmează să părăsească PSDE, din cauza deciziei de a delega un candidat pentru alegerile prezidențiale din afara PSDE.
„În urma unei reflecții profunde asupra direcției pe care o urmează Partidul Social Democrat European, mă simt obligat să îmi exprim nedumerirea și îngrijorarea cu privire la recentele decizii luate de președintele partidului. Promovarea unui candidat din afara partidului pentru alegerile prezidențiale subminează încrederea în procesul nostru intern democratic și devalorizează semnificația membrilor proprii ai partidului, care, după opinia mea, sunt personalități capabile să rezolve orice problemă a țării. De aceea, acest act nu corespunde normelor democratice și demonstrează o lipsă de respect față de propriii colegi și membri”, menționează vicepreședintele PSDE într-o postare pe Facebook.
El consideră că procesele decizionale trebuie să fie transparente și incluzive, însă, din păcate, recentele evenimente au demonstrat o lipsă de respect pentru aceste principii fundamentale.
]În acest context, urmează să iau o decizie referitoare la activitatea mea de vicepreședinte și membru de partid. Sper că această reflecție va sublinia necesitatea unui dialog intern mai profund și a unei realinieri cu valorile noastre fundamentale, dar și va schimba atitudinea conducerii partidului față de propriii membri”, subliniază Priseajniuc, potrivit căruia în formațiune ar fi mulți membri care îi împărtășesc poziția.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI