Erdogan din nou i-a cerut lui Putin să întoarcă peninsula Crimeea Ucrainei

erdogan putin

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, ar trebui să fie returnată Ucrainei, o poziţie pe care Ankara a susţinut-o de la începutul conflictului. 

"Anexarea Crimeei, împotriva căreia Turcia s-a pronunţat de la început şi pe care nu a recunoscut-o niciodată, a adâncit şi mai mult durerea populaţiei turcofone din peninsulă, tătarii din Crimeea. Sprijinul nostru pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei este de neclintit. Returnarea Crimeei Ucrainei este o obligaţie în temeiul dreptului internaţional", a declarat Erdogan într-un mesaj video transmis în cadrul celui de-al 4-lea congres al liderilor Platformei tătare din Crimeea, care are loc miercuri la Kiev.

În discursul său, preşedintele turc a evocat deportarea tătarilor din Crimeea din ordinul dictatorului Iosif Stalin, de la care s-au împlinit 80 de ani în luna mai.

Aproximativ 190.000 de tătari, întreaga populaţie turcofonă din peninsula Crimeea, tradiţional musulmană, au fost deportaţi în Asia Centrală în anul 1944 şi nu s-au putut întoarce decât după obţinerea independenţei de către Ucraina în 1991.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate