Drone ucrainene au lovit o fabrică de armament din centrul Rusiei, anunță Serviciul de Securitate Ucrainean

drone fabrica

Drone ucrainene au lovit o fabrică de muniţii din centrul Rusiei într-un atac nocturn, a declarat sâmbătă pentru Reuters o sursă din cadrul Serviciului de Securitate Ucrainean (SBU), în timp ce Rusia afirmă că a fost vizată peste noapte de un atac ucrainean masiv în urma căruia a doborât 50 de drone în şapte regiuni, scrie News.ro. 

 

Atacul asupra uzinei chimice Aleksinski, care produce praf de puşcă, muniţie şi arme în regiunea Tula, la aproximativ 200 km sud de Moscova, face parte dintr-o strategie de a viza fabricile care susţin războiul Moscovei împotriva Ucrainei, a declarat sursa din SBU. „Atacurile asupra depozitelor de arme, aerodromurilor militare şi fabricilor care fac parte din complexul militar-industrial rus reduc capacitatea Rusiei de a teroriza ţara noastră”, a declarat sursa SBU.

 

Sursa nu a dat nicio estimare a pagubelor produse fabricii Aleksinski. Ministerul rus al Apărării a declarat că forţele sale au doborât peste noapte 50 de drone ucrainene în şapte regiuni ruseşti: 28 de drone ar fi fost doborâte pe teritoriul regiunii Briansk, 12 pe teritoriul regiunii Kursk, patru pe teritoriul regiunii Novgorod, două pe teritoriul regiunii Smolensk, două în Tula şi câte una pe teritoriul regiunilor Orel şi Tver. 

 

Presa rusă a relatat însă că în oraşul Aleksinski din regiunea Tula localnicii au numărat cel puţin 11 drone. Pe măsură ce războiul împotriva Rusiei se apropie de pragul de 1.000 de zile, Ucraina se află în retragere pe câmpul de luptă împotriva inamicului său, mai numeros şi mai bine echipat. 

 

Trupele ruse avansează constant în estul regiunii Doneţk, străpungând liniile de apărare ucrainene şi distrugând oraşe şi sate cu bombe aeriene ghidate şi artilerie. Statul Major ucrainean a declarat sâmbătă că situaţia de pe linia frontului este complicată, raportând peste 170 de ciocniri în luptă în ultimele 24 de ore, majoritatea în est.


INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI