Două partide au anunțat că vor boicota canalele TV ale guvernării
Demiterea jurnalistului Gheorghe Gonța de la canalul de televiziune N4, pentru că și-a exprimat liber opinia față de opțiunile la referendumul din 20 octombrie, le-a revoltat pe două formațiuni politice. Acestea îndeamnă opoziția să boicoteze canalele proguvernamentale TV8, Jurnal TV și PRO TV.
Primul care a lansat invitația la ignorarea televiziunilor aservite puterii a fost vicepreședintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Ion Bulgac.
„După ce s-a întâmplat în ultima perioadă la aceste televiziuni, consider că niciun politician care se respectă pe sine și pe cetățenii pe care vrea să îi reprezinte nu mai are ce căuta în studiourile Jurnal TV și TV8. Un boicot total, asumat de toate forțele de opoziție, este unicul mod în care poate fi demontată paradigma construită tot de ei, ca și cum sunt de neînlocuit și trebuie să fie rând la ei la poartă. Anume în acest context și în comparație cu „jurnalismul” care se face la televiziunile culcate totalmente sub putere, îmi exprim public respectul și suportul pentru Gheorghe Gonța”, a menționat Bulgac.
Partidul Socialiștilor a anunțat că se alătură apelului la boicot față de televiziunile servile. Formațiunea subliniază că, în loc să le ofere concurenților electorali posibilitatea de a-și prezenta programele, moderatorii dezbaterilor electorale, în special cei de la Jurnal TV, TV8 și PRO TV, s-au transformat în unelte ale puterii și îngrădesc dreptul candidaților să vină cu opinii critice în adresa regimului.
„Le oferim posibilitatea să-și manifeste în continuare docilitatea pentru reprezentanții partidului PAS. Politica editorială promovată de aceste televiziuni nu doar că încalcă drepturile candidaților, dar și subminează încrederea cetățenilor în ceea ce ar trebui să fie PUTEREA A PATRA într-o țară democratică”, notează PSRM, cu referire la denumirea emisiunii pe care a moderat-o Gheorghe Gonța la N4.
La rândul său, candidatul pentru funcția de președinte al țării din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, a menționat că „Puterea a Patra” de la N4 nu va mai fi. Gheorghe Gonța nu mai încape „Europa” Maiei Sandu”.
De menționat că Facebook a șters mesajul lui Ion Bulgac prin care acesta a îndemnat opoziția să boicoteze presa guvernării. Politicianul a contestat decizia și platforma i-a restabilit mesajul.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI