Două minore din Republica Moldova au dispărut în Italia

italia
italia
eac9e835-47ea-4f1a-b8f9-1e3026904f87

O adolescentă de 15 ani din Republica Moldova și prietena sa, în vârstă de 14 ani, sunt date dispărute în provincia italiană Pavia. Fetele au dispărut la diferență de două zile una de cealaltă. Potrivit ziarului Il Giorno, Ana a fost văzută ultima dată sâmbătă, 7 septembrie 2024, la un centru comercial din Belgioioso împreună cu un grup de prieteni, transmite Rotalianul.com.

Tinerii își făceau cumpărături pentru o seară pe care plănuiau să o petreacă împreună, dar, la un moment dat, Ana s-a îndepărtat de grup și nu s-a mai întors.

Părinții fetei au primit ultima veste de la ea în jurul orei 22:30, când copila i-a sunat pentru a cere permisiunea de a înnopta la o prietenă. După ce i s-a refuzat această solicitare, nu s-a mai aflat nimic despre ea. La două zile după dispariția Anei, prietena sa de 14 ani, al cărei nume nu a fost făcut public încă, a dispărut la rândul ei, ridicând suspiciuni că cele două cazuri sunt legate.

În cursul serii de miercuri, 11 septembrie, mama Anei Stratulat a făcut un apel emoționant în cadrul primei ediții a noului sezon a emisiunii "Chi l’ha visto?" de pe canalul TV Rai 3 din Italia:

"Ana, te rog, întoarce-te acasă. Iartă-mă dacă am greșit cu ceva. De ce nu mă asculți când vorbesc cu tine? Tu ești totul pentru mine, te aștept. Nu ne-am certat niciodată, dar dacă ai probleme cu cineva, sunt aici să te ajut".

Un detaliu important în acest caz a fost descoperirea telefonului mobil al Anei într-un coș de gunoi din Belgioioso, ceea ce a adâncit misterul în jurul dispariției ei.

Cu toate acestea, un semn de speranță a apărut când cele două fete au postat pe o rețea de socializare un mesaj prin care felicitau o prietenă comună, semnalând că sunt împreună, dar fără să ia legătura directă cu familiile lor.

Autoritățile au fost sesizate de către familii, iar carabinierii din Corteolona au demarat investigațiile pentru a le găsi pe cele două adolescente.

Deocamdată, situația rămâne incertă, iar apropiații continuă să spere într-o rezolvare rapidă a cazului.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate