
Dorin Recean: Creierul devine noul indicator al bunăstării societății
Premierul Dorin Recean a participat la deschiderea celei de-a opta ediții a Congresului Societății Neurologilor din Republica Moldova, desfășurat în perioada 13-14 iunie. În discursul său, șeful Executivului a salutat lansarea rețelei NeuroDiaspora.MD, un proiect menit să consolideze cooperarea dintre specialiștii neurologi din țară și membrii diasporei medicale.
„Medicii noștri din diasporă pot conecta spitalele, universitățile și companiile din Moldova cu centrele de excelență din lume, contribuind semnificativ la dezvoltarea potențialului național”, a subliniat Recean.
Premierul a remarcat, totodată, progresele importante ale comunității neurologice în integrarea tehnologiilor de vârf. Printre acestea se numără exercițiile actuale de aplicare a protocoalelor inovatoare de trombectomie asistată de inteligență artificială, precum și prezentările internaționale despre noile paradigme de recuperare post-AVC, susținute de experți din Barcelona, Mainz și Sacramento.
„Să privim sănătatea creierului nu ca pe o cheltuială medicală, ci ca pe o investiție strategică în PIB: atunci când investim în creiere, investim, de fapt, în viitorul întregii societăți”, a declarat prim-ministrul.
Congresul neurologilor din Moldova reprezintă un forum științific de excelență, care promovează schimbul internațional de cunoștințe, dezvoltarea rețelelor profesionale și aplicarea celor mai recente practici în domeniul neurologiei.