Dodon, mesaj pentru PAS: pedeapsa care va veni după alegerile parlamentare va fi dură

igor-dodon-1

Dacă Legea Amnistiei ar fi fost regizată de orice altă guvernare decât PAS, a doua zi ar fi ridicat alarma toate ambasadele occidentale, toate mass-media hrănite din fonduri europene și americane, tot felul de ONG-uri, de la cele ecologiste până la LGBT-ul sorosist, iar electoratul de dreapta ar fi cerut în mod ultimativ demisia Parlamentului, a Guvernului și a Președintelui. Declarația îi aparține președintelui PSRM, Igor Dodon.

Într-o postare pe rețelele de socializare Dodon a scris că ”în pofida tăcerii lașe a celor care trebuiau să reacționeze, urmările Legii Amnistiei vor fi grave pentru Guvernarea PAS. La mijloc se întrevede o schema clară de parteneriat între politic și lumea criminală. Imediat ce au venit la guvernare, una dintre primele preocupări a celor din PAS a fost să promoveze schema cu amnistierea criminalilor. Înseamnă că a existat un interes serios și organele abilitate vor trebui să dezvăluie cine, care deputați și alți demnitari, de ce, pentru ce și când s-au îndatorat să utilizeze structurile statale și să elaboreze legi pentru eliberarea deținuților cu dosare penale pe omor. Societatea vede lucrurile astfel: s-a realizat eliberarea criminalilor deosebit de periculoși, condamnați la detenție pe viață, și această eliberare a fost organizată de guvernarea PAS, sub pretextul amnistiei”.

Dodon cere o anchetă imediată pe marginea Legii Amnistiei, cu intentarea dosarelor penale tuturor celor implicați în schema eliberării deținuților deosebit de periculoși.

”În mod normal, într-un stat cu adevărat democrat și de drept, ar fi urmat demisii, anchete ale Procuraturii și ale CNA-ului, cădere de Guvern și alegeri parlamentare anticipate, pentru a fi măturați de la putere cei care votează legile statului în baza „abuzului de încredere” sau în complicitate cu lumea interlopă. Însă statului Republica Moldova de azi nu este nici democrat, nici de drept. Iar cei din PAS se acoperă unii pe alții. Dar eu vreau să-i asigur pe cei de la guvernare că, încercând să șteargă urmele și să camufleze realitatea, ei vor comite și mai multe abuzuri și infracțiuni, iar pedeapsa care va veni după alegerile parlamentare va fi și mai dură”, mai scrie Dodon.

Citeşte şi..

Vezi toate