Dodon: Al doilea mandat al Maiei Sandu va însemna revenirea anilor 90 în Republica Moldova
Tarifele pentru resursele energetice vor crește în orice caz, iar al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu va însemna revenirea anilor 90 în Republica Moldova. De această părere este liderul socialiștilor, Igor Dodon. El a declarat că ne așteaptă o scumpire a electricității.
„Consider că tariful pentru energia electrică va crește de cel puțin două ori. Va crește tariful pentru gaz. În decembrie a fost prima majorare și, cel mai probabil, va urma a doua. Cel mai probabil, problema livrării gazelor naturale pentru malul drept nu va exista. Adică eu cred că gaz va fi. Problema este însă că nu vor exista volume suficiente de energie electrică, dacă nu va funcționa centrala din Transnistria. Așa că „deconectările în evantai” sunt o realitate”, avertizează Dodon.
El a amintit că țara noastră a mai trecut printr-o astfel de situație în primii ani de independență.
„Apropo, de ce ne amintește actuala situație? Ne amintește de anii 90 în Republica Moldova. Maia Sandu a readus Moldova în anii 90 – cu tarife nebune, deconectări în evantai și salarii mici. Al doilea mandat al Maiei Sandu este anii 90 în Republica Moldova”, prezice liderul socialiștilor.
El a menționat că soluția este demiterea guvernului și numirea unui cabinet de miniștri provizoriu, până la alegerile parlamentare, care va trebui să meargă să negocieze atât la Moscova, cât și la Kiev și Bruxelles ajutor pentru depășirea condițiilor grele din această iarnă.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI