Dmitri Kozac a șantajat Moldova: ”ori semnați federalizarea, ori vă închid gazul”

Embed:

În anul 2021, Dmitri Kozak, reprezentantul special al Kremlinului pentru „dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu R.Moldova” a șantajat Republica Moldova. Dezvăluirile au fost făcute de către premierul Dorin Recean, la întrevederea cu agricultorii din Soroca.

”Voi vă puteți să vă imaginați cum am fi depășit noi războiul Rusiei din Ucraina și de faptul că prețurile la gaz au crescut de 7 ori, prețul la energia electrică a crescut de 4 ori. Kozak în 2021 știți ce a spus? A spus că ori voi semnați federalizarea, ori eu vă închid gazul. Exact asta au făcut”, a spus Recean.

La începutul acestui an, președintele țării, Maia Sandu, a făcut o declarație similară la Paris, în timpul conferinței de presă susținută împreună cu președintele francez Emmanuel Macron.

Maia Sandu a declarat: „Regimul de la Moscova încearcă să-mi controleze țara prin șantaj energetic, sponsorizarea protestelor, desfășurarea unor campanii de dezinformare, lansarea de atacuri cibernetice, intervenția în alegerile noastre, infiltrarea banilor murdari și chiar încercarea de lovitură de stat.”

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate