Directorul Centrului de Excelenţă în Medicină "Raisa Pacalo", împreună cu alţi angajaţi, reţinuţi de CNA. De ce sunt acuzaţi

MyCollages (1)

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță desfășurarea a 45 de percheziții într-un dosar ce vizează o schemă de delapidare a banilor publici de către factori de decizie și angajați ai Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie "Raisa Pacalo". Patru persoane, printre care directorul instituției, contabilul-șef, un specialist în resurse umane și un şef de secție, au fost reținute pentru 72 de ore, în total 9 persoane având statut de bănuit în cauza menționată.

Aceştia cercetați pentru organizarea și aplicarea unei scheme de delapidare a mijloacelor bănești aflate la balanța instituției, prin angajarea fictivă în diverse funcții a unor persoane fizice, care de fapt nu se prezintă la locul de muncă și nu desfășoară activitate de serviciu. De asemenea urmare a măsurilor speciale de investigație efectuate pe caz, au fost relevate probe privind colectarea banilor de la studenți, trucarea achizițiilor publice și favorizarea unor agenți economici, dar și  utilizarea resurselor instituției în interesele unor terți precum darea în locațiune a încăperilor și utilajului instituției pentru confecționarea dinților și protezelor dentare.

În această dimineață, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a PCCOCS, au efectuat  45 de percheziții în birourile de serviciu, domiciliile și automobilele persoanelor implicate, fiind ridicate carduri bancare, obiecte și documente importante pentru cauza penală și mijloace financiare, proveniența cărora urmează a fi stabilită. Cele 4 persoane reținute și 5 bănuite urmează a fi escortate la CNA pentru audieri.