De astăzi, femeile ies la pensie la vârsta de 61 de ani. Vezi explicația ministrului Muncii și Protecției Sociale

Google

Vârsta de pensionare pentru femei este, de astăzi, 1 iulie, 61 de ani, în timp ce stagiul complet de cotizare este de 34 ani. În cazul bărbaților, pensionarea are loc la 63 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 34 de ani sau fără schimbări din 2019.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat în acest context că politica autorităților cu privire la pensii este foarte clară.

„Noi, în cadrul Guvernului, avem mai multe programe, pentru a susține ocuparea, inclusiv a persoanelor care trec de vârsta 50+. Într-un context în care avem o criză a forței de muncă, noi trebuie să ne asigurăm că toți cei care pot să muncească – muncesc, inclusiv cei care au o experiență destul de vastă, o experiență profesională, trebuie să-i ajutăm să-și dezvolte abilități noi, să devină mai productivi și să-i încurajăm să stea pe piața forței de muncă cât mai mult posibil”, a explicat Alexei Buzu.

De cealaltă parte, economistul Veaceslav Ioniță estimează că piața forței de muncă din Republica Moldova a intrat într-o etapă dramatică, iar numărul populației apte de muncă se micșorează constant. Până în 2017, numărul cetățenilor tineri îl depășea pe cel al vârstnicilor, însă de atunci tendința s-a inversat și, în 2023, raportul a fost de 404 mii de oameni în etate la 248 de mii de tineri.

Ioniță a mai spus că, anul trecut, 722 de mii de cetățeni apți de muncă se aflau în țară, iar peste hotare – 474 de mii. În 2030, acest raport va fi de 493 de mii în țară și 537 de mii peste hotare, estimează economistul.

În Republica Moldova, pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață, din data întrunirii condițiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile din această dată. În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă din data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare este de 60 de zile din data depunerii cererii cu toate actele necesare.

Pentru cei care vor să primească pensie anticipată pentru carieră lungă stagiul de cotizare este de 37 ani pentru femei și de 39 de ani pentru bărbați.

 

Legislația prevede că vârsta de pensionare pentru femei crește în fiecare an, din 1 iulie, cu șase luni, până va egala vârsta de pensionare de 63 de ani pentru bărbați. Acest lucru urmează să se întâmple în 2028.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate