Curtea Constituțională a stabilit: Amendamentul lui Radu Marian este neconstituțional

photo_2024-06-20_13-01-24

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional controversatul amendament propus de Radu Marian la Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății de stat, votat la mijlocul lunii trecute. Acesta se referea la includerea Aeroportului Internațional Chișinău în lista bunurilor ce nu pot fi supuse privatizării, fapt ce permitea extinderea cu doi ani, de la trei la cinci, a termenului pentru darea în arendă a spațiilor comerciale.

Curtea Constituțională a constatat lipsa unei legături indispensabile între obiectul proiectului de lege votat în prima lectură și amendamentele la acesta, votate doar în a doua lectură.

„Mai mult, notele explicative la aceste amendamente și raportul comisiei de profil sunt silențioase la acest aspect și nu argumentează unicitatea obiectului de reglementare. Așadar, Curtea a reținut că completările făcute la Legea nr.121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice prin intermediul articolului II al Legii nr. 116 din 16 mai 2024 cu privire la modificarea unor acte normative au fost votate doar într-o singură lectură, în ședința Parlamentului din 16 mai 2024. Astfel, Curtea a constatat că în acest caz legislatorul a încălcat articolul 74 alin. (1) din Constituție”, se menționează în hotărârea CC.

Sesizarea la Curtea Constituțională a fost depusă de către un grup de deputați ai fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Aceștia au semnalat că, în 15 mai, cu o zi înainte de adoptarea legii în lectură finală, deputații PAS, cu depășirea tuturor termenelor legale, au înregistrat un nou amendament la proiect, propunând completarea art. 13 la Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Astfel, în lipsa avizului Guvernului, legea a fost completată cu două alienate noi, prin care a fost introdusă o derogare de la mecanismul de includere în lista bunurilor nepasibile privatizării.

Amendamentul propus de președintele Comisiei Economie, Buget și Finanțe, Radu Marian, a fost criticat de presa din opoziție. Aceasta a semnalat mai multe inadvertențe, inclusiv faptul că autorul lui a prezentat drept scop al modificărilor protejarea aeroportului de privatizări nefaste, în timp ce legislația nici până la acest amendament nu permitea acest lucru. În realitate, după cum a recunoscut ulterior și însăși Radu Marian, scopul amendamentului votat în grabă a fost extinderea termenului pentru darea în arendă a spațiilor comerciale din aeroport. Modificarea a fost făcută în contextul în care licitațiile în acest sens au eșuat de câteva ori și sunt însoțite de scandal. Presa a atenționat că autoritățile favorizează un singur competitor, iar asta s-a văzut când a fost depusă o singură ofertă.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate