Curg felicitările din toate colțurile lumii pentru victoria lui Donald Trump
Noul președinte al SUA, Donald Trump, a primit felicitări din partea mai multor lideri străini. Printre primii care au salutat victoria lui în alegeri au fost președintele francez, Emmanuel Macron. El a notat pe rețeaua X că mizează pe o cooperare ca pe timpul precedentului mandat al lui Trump.
„Felicitări, dle președinte Donald Trump. Sunt gata să lucrăm împreună, așa cum am făcut-o timp de patru ani. Cu convingerile dvs. și ale mele. Cu respect și ambiție. Pentru mai multă pace și prosperitate”, a menționat Macron.
La rândul său, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, i-a felicitat pe ambii soți Trump cu ocazia noii victorii.
„Felicitări pentru cea mai mare revenire din istorie! Întoarcerea dumneavoastră istorică la Casa Albă reprezintă un nou început pentru America și un angajament puternic față de marea alianță dintre Israel și America”, a notat premierul israelian.
Și președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, i-a transmis un mesaj de felicitare celui de-al 47-lea președinte al SUA.
„Îl felicit pe Donald Trump cu ocazia victoriei sale impresionante în alegeri! Îmi amintesc de minunata noastră întâlnire cu președintele Trump din septembrie, când am discutat în detaliu despre parteneriatul strategic dintre Ucraina și Statele Unite, Planul Victoriei și modalitățile de a pune capăt agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Apreciez”, a notat Zelenski.
Premierul român, Marcel Ciolacu, de asemenea l-a felicitat pe noul președinte al SUA.
„Felicitări președintelui Trump pentru această victorie istorică! Sunt convins că vom lucra împreună pentru întărirea relațiilor transatlantice și pentru a duce la un nou nivel Parteneriatul nostru Strategic, căruia îi vom adăuga o dimensiune economică mult mai puternică. Leadershipul președintelui Trump va asigura pacea, securitatea și prosperitatea cetățenilor noștri!”, se arată convins Ciolacu.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI