Cumplit: Un bărbat din Călărași și o femeie din Cahul au decedat în urma unor incendii izbucnite în propriile locuințe

617651029_1286339850198730_7576429073810713197_n

Două persoane și-au pierdut viața în urma unor incendii izbucnite în raioanele Călărași și Cahul. Primul caz a avut loc în noaptea de 18 ianuarie, într-o gospodărie din comuna Hîrjauca, raionul Călărași. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 01:47, iar la fața locului au intervenit două echipe de pompieri și salvatori. În interiorul locuinței, angajații IGSU au descoperit cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat de 63 de ani. Incendiul a fost lichidat la ora 07:16, însă focul a distrus bunurile din două odăi și aproximativ 60% din acoperișul casei.

Cercetările preliminare indică că incendiul a fost provocat de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea instalațiilor electrice. Bărbatul folosea un termogenerator electric pentru încălzirea camerei, lăsat pe timp de noapte în apropierea patului. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort.

Al doilea incendiu s-a produs în aceeași zi, la ora 17:24, într-o locuință de pe strada Nicolae Gribov nr. 45, din orașul Cahul. Focul a izbucnit în interiorul casei, unde o femeie, găsită în stare inconștientă, a fost extrasă de vecini înainte de sosirea echipelor specializate. Medicii Serviciului de Asistență Medicală Urgentă au constatat decesul acesteia. Incendiul a afectat bunurile materiale dintr-o odăi cu suprafața de 9 m².

Primele verificări ale specialiștilor IGSU arată că focul a fost cauzat de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei de încălzit. Proprietara ar fi suprasolicitat soba, ceea ce a dus la mocnirea materialelor combustibile aflate în apropiere.

IGSU recomandă cetățenilor respectarea strictă a regulilor de apărare împotriva incendiilor: utilizarea corectă a surselor de încălzire, evitarea suprasolicitării sobelor, deconectarea aparatelor electrice atunci când nu sunt supravegheate și păstrarea materialelor combustibile la distanță sigură de sursele de căldură. De asemenea, locuințele trebuie verificate periodic pentru prevenirea situațiilor de risc.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2026, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 173 de incendii, în urma cărora 15 persoane și-au pierdut viața.

Citeşte şi..

Vezi toate