Cumpăna prin care a trecut ministrul Sănătății Ala Nemerenco

nemerenco

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a scris pe pagina sa de Facebook că cineva i-ar fi tăiat cauciucurile de la automobilul personal.

”Eu știu ca până la alegeri lupta va fi grea. Sunt conștientă că s-au asociat toți cei obișnuiți cu ilegalități, cărora tăticii le-au lăsat funcții, spitale publice și private, cărora nu le este confortabilă solicitarea respectării cadrului legal, și au dus-o bine pe spinarea oamenilor. Cunosc din care traiectorii vin aceste atacuri. Apropo, la schimbarea cauciucurilor de iarnă pe cele de vară, meșterul mi-a arătat că erau tăiate toate patru”, a scris Nemerenco.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Mesajul se regăsește într-o postare mai lungă, în care Nemerenco dă replică la o investigație jurnalistică despre o clinică din Chișinău care prestează servicii medicale în domeniul fertilizării in vitro și care ar activa fără autorizații eliberate de Agenția de Transplant.

Potrivit jurnaliştilor, clinica respectivă are un contract cu statul şi ar folosi şi banii publici, susţinând că unul dintre fondatorii acesteia ar fi chiar avocatul ministrului Sănătăţii, Ala Nemerenco, motiv pentru care autorităţile nu ar fi intervenit. De cealaltă parte, ministrul cataloghează informaţiile apărute în spaţiul public drept false şi acuză că au fost lansate intenţionat, pentru a-i denigra imaginea.