CUB cere curățenie totală în vămi: „Moldova nu poate fi europeană cu șpagari în fruntea vămilor”

Munteanu

Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) condamnă ferm actele de corupție descoperite recent la Biroul Vamal Centru, unde, potrivit investigațiilor CNA, un șef al instituției ar fi încasat 40.000 de dolari pentru a facilita intrarea necontrolată a mărfurilor în țară.

”La domiciliul acestuia au fost descoperiți alți 400.000 de euro, ascunși, ceea ce transformă cazul într-unul de mare amploare și importanță publică”, menționează CUB.

Formațiunea susține că acest caz scoate la iveală corupția sistemică tolerată și întreținută de persoane cu funcții înalte, numite politic de actuala guvernare. „Acești indivizi cred că și-au privatizat vămile, agențiile de reglementare și ministerele care toacă banii noștri”, se menționează în declarația formațiunii.

Partidul avertizează că rețelele criminale din Transnistria ar avea legături directe cu funcționari promovați de guvern, fapt ce subminează grav securitatea și funcționarea statului.

În acest context, CUB solicită:

Suspendarea imediată din funcție a persoanelor implicate în dosarul de corupție și a ofițerilor care au tolerat aceste practici;

Publicarea unui raport detaliat privind corupția din sistemul vamal;

Reformarea rapidă și reală a Serviciului Vamal, cu implicarea societății civile și a experților internaționali;

Consolidarea mecanismelor de control intern și protejarea funcționarilor integri;

Creșterea transparenței și informarea constantă a cetățenilor despre activitatea administrației vamale.

 

Citeşte şi..

Vezi toate