Contabilă amendată pentru trafic de influență

contabil

Contabila-șefă a „Centrului de Pregătire a Specialiștilor pentru Armata Națională” a fost amendată cu 175 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcția în instituțiile publice sau private pe un termen de cinci ani. Ea a fost găsită vinovată în două episoade de trafic de influență. Hotărârea a fost pronunțată miercuri de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit probelor prezentate în instanța de judecată, în perioada 2021-2022, contabila i-ar fi amenințat pe administratorii a două întreprinderi, care aveau contracte de locațiune cu instituția și utilizau spațiu suplimentar al unui imobil și un teren care nu este obiect al contractului de locațiune, că va influența rezilierea acestor contracte sau va crea dificultăți în desfășurarea activității firmelor. Pentru a-i lăsa în pace, ea a solicitat și primit ilegal de la cei doi administratori sume ce variau între 1.500 și 2.500 de lei. În plus, a transmis o parte din banii primiți unui alt angajat al instituției, pentru a-l influența să nu se opună utilizării ilegale a bunurilor.

Urmărirea penală a durat șase luni, iar judecarea cauzei – 2,5 ani. Inculpata a pledat nevinovată pe parcursul procesului, însă instanța a stabilit vinovăția acesteia.

Banii – 13.300 de lei -, recunoscuți în calitate de corp delict, au fost trecuți forțat în contul statului.

Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI