Consiliul European a aprobat o notă în care își exprimă sprijinul pentru Moldova
Consiliul European a adoptat, joi, 27 iunie, concluzii cu privire la mai multe țări, inclusiv cu privire la Republica Moldova. În document se menționează că Uniunea Europeană va continua să furnizeze tot sprijinul relevant pentru abordarea de către Republica Moldova a provocărilor cu care se confruntă ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
De asemenea, blocul comunitar va sprijini țara noastră în procesul de consolidare a rezilienței, securității și stabilității confruntate cu activități de destabilizare, desfășurate de Rusia, nu în ultimul rând în contextul referendumului și alegerilor din această toamnă.
Consiliul European salută angajamentele bilaterale ale unor state membre în sprijinul misiunii de parteneriat a Uniunii Europene (EUPM Moldova), în vederea consolidării rezilienței sectorului de securitate. În plus, forul salută adoptarea cadrului de negociere și organizarea primei Conferințe interguvernamentale privind aderarea Republicii Moldova.
Uniunea Europeană va continua să colaboreze îndeaproape cu Republica Moldova și să sprijine eforturile de reformă ale acesteia pe calea sa europeană, se mai menționează în nota Consiliului European.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI