Congresmenii i-au cerut lui Biden să-i permită Poloniei să doboare rachete rusești deasupra Ucrainei
Liderii Comisiei Helsinki din SUA îi cer președintelui Joe Biden să-i permită Poloniei să-și extindă apărarea aeriană asupra Ucrainei, pentru a o ajuta să doboare rachetele rusești sub pretextul autoapărării. Despre asta anunță publicația The Hill, cu referire la o scrisoare din partea membrilor Partidului Republican și ai Partidului Democrat către liderul de la Casa Albă. Mesajul este semnat de Joe Wilson (R-S.C.) și Steve Cohen (D-Tenn.), președintele și, respectiv, membru de rang superior al comisiei Helsinki.
Publicația americană amintește că, în noiembrie 2022, doi fermieri polonezi au fost uciși, după ce o rachetă ucraineană rătăcită a căzut pe teritoriul polonez. În martie, rachetele rusești care atacau Ucraina au trecut, pentru scurt timp, în spațiul aerian polonez.
Ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, a propus schema în septembrie, într-un interviu acordat pentru Financial Times. În timp ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat la acea vreme că problema face parte din discuțiile dintre aliații NATO, secretarul general de atunci, Jens Stoltenberg, a respins propunerea, afirmând că NATO riscă „să devină parte a conflictului”.
Actualul secretar general al NATO, Mark Rutte, care și-a preluat atribuțiile în octombrie, nu a abordat încă problema, iar NATO nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii. Închiderea cerului Ucrainei pentru rachetele rusești este una dintre cele mai mari provocări pe parcursul războiului la scară largă, care a început în februarie 2022. În timp ce SUA și partenerii au trimis sisteme de baterii de apărare antiaeriană în Ucraina, creșterea atacurilor împotriva țării, în special în regiunile sale vestice, care se învecinează cu statele NATO, epuizează resursele și contribuie la instabilitatea și nesiguranța din țară, notează The Hill.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI