Comisia Europeană oferă ajutor umanitar pentru Ucraina și Moldova
Uniunea Europeană a anunțat luni un nou pachet de ajutor umanitar pentru Ucraina, în valoare de 140 de milioane de euro, și un sprijin suplimentar de 8 milioane de euro pentru Republica Moldova. Despre ast a a anunțat comisarul pentru Egalitate, Pregătire și Gestionarea Situațiilor de Criză, Hadja Lahbib. Ea se află astăzi la Kiev, pentru a discuta despre provocările umanitare în contextul continuării războiului cu Rusia.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, în cazul Ucrainei, banii sunt alocați pentru alimente, adăposturi, apă și încălzirea populației. În cazul Republicii Moldova, cele opt milioane sunt alocate pentru ajutorarea refugiaților ucraineni și a comunităților gazdă, cu precădere servicii medicale, educație și asistență psihosocială.
„Noua noastră finanțare de 148 de milioane de euro drept sprijin umanitar este o dovadă mai puternică a faptului că suntem alături de ucraineni, atunci când au nevoie. Vom continua să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i ajuta pe cei afectați de această criză, cu toți partenerii noștri și cu autoritățile ucrainene”, a declarat Hadja Lahbib, citată în comunicat.
În total, Comisia Europeană a Ucraina și Republica Moldova cu ajutor umanitar în valoare de peste 1,1 miliarde de euro, de la începutul războiului.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI