Comisia Europeană nu va scuti de plata certificatelor de emisii exporturile de energie din România în Moldova

comisia-europeana-steaguri-770x540

Comisia Europeană a respins propunerea României privind scutirea de plata certificatelor de emisii aferente exporturilor de energie electrică destinate Republicii Moldova. Este vorba de energia produsă din surse fosile în România. Anunțul a fost făcut de către ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja.

„Am discutat cu comisarul european pentru Mediu, iar Directoratul General pentru Acțiune Climatică nu este favorabil acestei soluții. A mai fost solicitată și de Polonia, iar argumentul, pe care mi-e greu să-l combat, este că astfel s-ar crea un precedent la nivel european, în care se pot invoca anumite circumstanțe pentru a se face derogări de la plata acestor certificate”, a explicat Burduja într-o conferință de presă.

Demnitarul român admite că există însă și alte soluții pentru această problemă.

„Am cerut totuși să vedem care sunt alternativele și înțeleg și de la domnul prim-ministru Recean, și de la colegii de la Reprezentanța Permanentă a României de la Bruxelles, și din ceea ce mi-au spus comisarii pe Energie și Mediu, că există posibilitatea sprijinului pentru Republica Moldova, un sprijin financiar direct din partea Directoratului General pentru Energie, eventual, și a altor actori internaționali. Ați văzut probabil și poziția statelor din nordul Europei, care sunt dispuse să ajute. Astfel, nu se creează un precedent, dar există posibilitatea sprijinirii Republicii Moldova”, a concluzionat oficialul.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI