Comisia Europeană îi va acorda Ucrainei un împrumut de până la 35 de miliarde de euro

Embed:

Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunțat că Ucraina va beneficia de un împrumut de până la 35 de miliarde de euro. Într-o postare pe rețeaua de socializare X a lui Ilon Musk, ea a menționat că este vorba de „un angajament al G7.

„Aceasta este o altă contribuție majoră a UE la redresarea Ucrainei”, a subliniat șefa Comisiei Europene, care s-a aflat, vineri, în vizită de lucru la Kiev.

La rândul său, președintele ucrainean, Volodîmîr Zelenski, a declarat, într-o conferința de presă, că împrumutul va fi utilizat prioritar pentru resurse energetice.

„Vom cheltui aceste 35 de miliarde în primul rând pe energie, pe apărare, pe adăposturi antiaeriene pentru copiii din școli, grădinițe, universități - acesta este un deficit mare pentru noi”, a precizat Zelenski.

El a fost întrebat și despre planul său de pace, pe care urmează să-l discute cu președintele SUA, Joe Biden. Liderul de la Kiev a răspuns că planul este conceput pentru decizii rapide din partea partenerilor, care ar trebui să aibă loc între octombrie și decembrie, fără întârziere.

Președintele a mai fost întrebat ce se va întâmpla dacă Biden nu susține planul de pace și dacă există un plan „B”?

„Voi fi sincer - noi deja suntem în planul „B”. Trăim în el, luptăm în el. Nu am avut niciodată un plan „A”, pentru că planul „A” era să prevenim o invazie la scară largă, să întărim Ucraina cu arme și să aplicăm sancțiuni împotriva Federației Ruse”, a răspuns Zelenski (video).