Clădirea Parlamentului, dată în exploatare cu abateri: 600 de milioane de lei în plus în acte

Parlament RM

Procesul de dare în exploatare a clădirii Parlamentului Republicii Moldova a fost marcat de deficiențe majore, care au dus la o supraevaluare masivă de peste 618 milioane de lei în evidențele contabile ale Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).

Constatările se regăsesc într-un raport al Curții de Conturi, după verificarea activității Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDRV) încheiate la 31 decembrie 2024.

Potrivit auditorilor, tergiversarea transmiterii unor bunuri aferente clădirii Parlamentului a contribuit la înregistrarea eronată în bilanțul MIDR a unor sume considerabile: 581,6 milioane lei la contul „Clădiri” și 36,9 milioane lei la „Instalații de transmisie”.

Pe lângă aceste nereguli, ministerul nu a efectuat reevaluarea a șase imobile gestionate de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, cu o suprafață totală de 405,8 m² și o valoare contabilă inițială de 188,4 mii lei. Curtea de Conturi avertizează că, în lipsa unor probe suficiente și adecvate privind valoarea reală a acestor bunuri, supraevaluarea grupei „Clădiri” ar putea fi semnificativ mai mare decât cea estimată.

Neregulile identificate au influențat opinia de audit, care a fost emisă cu rezerve, și se înscriu într-un șir mai amplu de disfuncționalități privind gestionarea patrimoniului public de către MIDR. Din cele 10 recomandări anterioare formulate de Curtea de Conturi, doar 5 au fost implementate integral, în timp ce 4 au rămas complet neimplementate.

Raportul sugerează necesitatea unei monitorizări mai stricte a proceselor de reevaluare și evidență a bunurilor publice, mai ales în cazul instituțiilor-cheie precum Parlamentul, pentru a asigura transparența și corectitudinea gestiunii patrimoniului statului.

Citeşte şi..

Vezi toate