Chișinăul dă asigurări că face totul pentru soluționarea crizei pe ambele maluri ale Nistrului
Biroul Politici de Reintegrare a reacționat la declarația așa-zisului minister al afacerilor externe al regiunii transnistrene privind solicitarea către Kiev și Moscova din partea Chișinăului a continuării tranzitului de gaze naturale prin Ucraina. Instituția precizează că autoritățile constituționale au făcut și fac toate demersurile necesare pentru soluționarea problemei energetice în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
„Republica Moldova, în hotarele ei internațional recunoscute, este responsabilă de destinele tuturor cetățenilor săi, indiferent de origine etnică, limba vorbită, preferențe politice ori locul de trai. Autoritățile constituționale ale Republicii Moldova poartă discuții cu diverși parteneri externi în vederea prevenirii și gestionării unei situații critice. Biroul Politici de Reintegrare contează, desigur, și pe o bună comunicare cu Tiraspolul, mai cu seamă în cazul în care vom fi puși în fața unei crize energetice și umanitare în raioanele de est ale țării, în așa fel încât să soluționăm în timp util toate probleme de ordin tehnic care se pot ivi. Ținem să subliniem, că în astfel de situații e important să evităm orice derapaje propagandistice și speculări politice a situației”, subliniază Biroul Politici de Reintegrare.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI