
Chişinăul confirmă repatrierea unor cetățeni moldoveni aflați ilegal în Polonia
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a confirmat miercuri, 16 iulie, că a fost informat de către Ambasada Republicii Moldova la Varșovia cu privire la organizarea, de către autoritățile poloneze, a unui zbor charter destinat repatrierii cetățenilor moldoveni aflați ilegal pe teritoriul Poloniei.
Potrivit unui comunicat al instituției, procedura are loc în baza mecanismelor internaționale de readmisie, iar autoritățile de la Chișinău au acordat sprijinul necesar pentru autorizarea survolului și aterizării aeronavei pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Ministerul precizează că nu este vorba despre un caz izolat, iar o operațiune similară a avut loc și în luna aprilie a acestui an.
Precizăm că autoritățile de la Varșovia au anunţat despre expulzarea a 13 cetățeni ai Republicii Moldova, invocând motive de securitate.
Într-o conferință de presă, Adam Szłapka, purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că garda de frontieră, în cooperare cu agenția UE Frontex, a expulzat marți din Polonia 27 de cetățeni georgieni și 13 cetățeni moldoveni. El a menționat că aceasta este o altă "operațiune de returnare" a persoanelor care reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice și a securității.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










