Chicu: Salutăm îndemnul PSRM, dar așteptăm ruperea coalițiilor cu PAS din raioane

87016910_2716815888388202_4347777140129792000_n

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, condus de fostul premier Ion Chicu, salută propunerea PSRM de a consolida forțele de opoziție pentru alegerile parlamentare. Liderul formațiunii a menționat însă că un prim-pas în această direcție ar fi ruperea de către PSRM a alianțelor create în diferite raioane dintre socialiști și formațiunea de guvernământ.

„Ca prim pas practic, propunem PSRM să rupă alianțele pe care le are cu PAS în mai multe raioane ale țării. Or, orice colaborare cu un partid de sorginte dictatorială anulează orice efort al opoziției de a lupta cu acest regim antipopular. Iar cea mai importantă acțiune trebuie să fie Declarația comună de nerecunoaștere a rezultatelor acestor alegeri fraudate. Așa cum a declarat clar Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei după primul tur de scrutin”, subliniază Chicu într-o postare pe Facebook.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI