Cerealele din Ucraina care tranzitează teritoriul țării noastre nu vor fi supuse controlului ANSA
Parlamentul a adoptat proiectul de lege care prevede exceptarea de la controlul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a cerealelor originare din Ucraina, care sunt transportate în regim de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova.
Inițiativa legislativă aparține președintelui Comisiei agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca, care susține că adoptarea acestui proiect de lege va rezolva problema tranzitului mărfurilor de origine non-animală și a aglomerării create la frontiera Republicii Moldova, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire, ca urmare a creșterii fluxului de mărfuri din Ucraina.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI
Documentul propune instituirea unei derogări de la prevederile Legii cu privire la protecția plantelor și carantina fitosanitară, prin care cerealele ce provin din Ucraina și sunt transportate prin punctele de trecere a frontierei de stat, intrare Giurgiulești – Reni și ieșire Giurgiulești – Galați, precum și transportate pe cale feroviară, pentru care se solicită plasarea sub regim de tranzit, să nu fie supuse controlului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor(ANSA). Această derogare se va aplica până la 14 septembrie 2024.
”Având în vedere faptul că acest gen de mărfuri tranzitează teritoriul țării noastre în mijloace de transport specializate, riscul introducerii unor organisme de carantină este unul redus. În cazul producerii unor accidente a transportului și a încărcăturilor aflate în tranzit pe teritoriul Republicii Moldova, transportatorii sunt obligați să notifice, în decurs de două ore, ANSA”, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.
Proiectul de lege a fost votat în lectura a doua de 59 de deputați.