Cel mai înalt monument al Fecioarei Maria se va afla în Polonia
În Polonia urmează a fi instalată cea mai înaltă statuie din lume a Fecioarei Maria. Monumentul va avea înălțimea de 55 de metri și se va afla în satul Konotop, municipalitatea Kikul din nordul Poloniei. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Kikul, Renata Golembiewska, pentru canalul local TVN 24.
Ea a precizat că lucrările sunt finanțate de către unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri polonezi, Roman Kartosik, locuitor al acestei zone. Pregătirea șantierului a aînceput acum două săptămâni.
„În 2023, administrația orașului Kikul a primit o cerere de autorizare pentru construirea unei platforme de vizitare cu un monument al Fecioarei Maria. Autorizația de construcție a fost eliberată în octombrie 2024”, a precizat Golembiewska.
Finalizarea lucrărilor de construcție este planificată pentru 2026. Valoarea lor nu a fost anunțată.
Înălțimea statuii va fi de 40 de metri, iar piedestalul în formă de coroană va ajunge la 15 metri. Ca urmare, statuia din Konotop va depăși în înălțime statuia lui Hristos Răscumpărătorul din Rio de Janeiro (38 de metri) și monumentul lui Hristos Regele din orașul polonez Swiebodzin (51 de metri).
Roman Kartosik a fost unul dintre cei mai mari investitori de la Bursa din Varșovia, la sfârșitul anilor 2000, când averea sa a depășit 1,8 miliarde de dolari. Acum, averea lui este estimată la aproximativ 765 de milioane de dolari.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI