Cei cinci erau unu: Procurorul a decis că patru figuranți din dosarul Interpol nu merită a fi plasați în arest

operatiunea-sabia_1

Șeful oficiului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a primit mandat de arestare pe un termen de 30 de zile, în urma demersului făcut de procurorii anticorupție. El este acuzat de corupere pasivă în dosarul Interpol.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, lui Viorel Țentiu i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de punere sub învinuire miercuri, 5 iunie. În același timp, dintre cei cinci reținuți, în urma perchezițiilor din 4 și 5 iunie, patru au fost eliberați, după ce procurorul a stabilit ”că nu există temei pentru aplicarea măsurii preventive, adică riscul de eschivare, de împiedicare a bunei desfășurări a justiției și de săvârșire a altor infracțiuni”.

Șeful oficiului Interpol Moldova este vizat într-o anchetă comună a Interpol, FBI, structurilor de drept din Franța și Marea Britanie, ce vizează o schemă de corupție prin care persoane publice din Republica Moldova și din alte țări primeau mită, pentru a manipula notificările roșii ale Interpol, prin care infractori din diferite țări erau anunțați în căutare internațională.

Marți, 4 iunie, procurorii și ofițerii anticorupție au efectuat 33 de percheziții la 12 persoane, asistați de procurori și ofițerilor francezi și ai FBI.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate