
CEC, obligată de Curtea de Apel să includă PLDM în lista partidelor admise la alegerile parlamentare

Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să includă PLDM în lista partidelor politice admise în cadrul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost pronunțată astăzi și poate fi contestata la CSJ în termen de 3 zile, anunță liderul formațiunii, Vlad Filat, scrie Ziua.md.
Ședința de judecată a fost reluată astăzi, 28 august, la ora 10:00, iar magistrații de la Apel examinat cauza care se referă la refuzul CEC de a include PLDM în lista concurenților electorali pentru alegerile parlamentare programate la 28 septembrie.
Reluarea examinării a fost posibilă după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în dosar.
Astfel, PLDM a solicitat instanței, pe lângă obligarea CEC de a-l include în lista concurenților electorali pentru scrutinul parlamentar din 28 septembrie, să extindă termenului de depunere a dosarelor, pentru ca formațiunea să poată înregistra lista completă a candidaților săi.
În context PLDM a reiterat că este gata să utilizeze toate căile legale, atât naționale, cât și internaționale, pentru a-și apăra dreptul de a participa la alegeri și pentru a asigura respectarea pluralismului politic în Republica Moldova.
Deocamdată, CEC nu a venit cu explicații pe marginea acestui caz în privința posibilității înscrierii în cursă, în condițiile în care termenul limită de depunere, dar și de examinare a dosarelor a expirat.