CEC: Astăzi este ultima zi când mai pot fi depuse cererile privind acreditarea observatorilor
Cererile privind acreditarea observatorilor pentru monitorizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional din 20 octombrie pot fi depuse până astăzi, 13 octombrie, iar cele pentru confirmarea jurnaliștilor până pe 15 octombrie.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), cererile privind acreditarea observatorilor pot fi depuse de asociațiile obștești, instituțiile de instruire și cercetare în domeniul electoral din Republica Moldova, autoritățile electorale din străinătate, organizațiile internaționale, guvernele statelor străine, organizațiile neguvernamentale din străinătate, precum și experții internaționali în domeniul electoral.
La fel, 15 octombrie este termenul limită de solicitare a confirmării jurnaliștilor pentru reflectarea și monitorizarea alegerilor.
Solicitată de Moldpres, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a CEC, Rodica Sîrbu, a specificat că, până în prezent, Comisia a acreditat 278 de observatori internaționali și 1 148 naționali.
Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. În aceeași zi, se va desfășura și referendumul republican constituțional la care cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI