CEC a inițiat procedura de identificare a alegătorilor de la distanță prin mijloace digitale

alegeri

Comisia Electorală Centrală a început identificarea alegătorilor, procedură ce se efectuează prin verificarea identității acestora utilizând mijloace de verificare automatizate. Verificarea identității este efectuată pe baza comparării/potrivirii semnalmentelor faciale de pe fotografia atașată de alegător cu poza de pe actul de identitate din fotografia atașată și cu cea mai recentă fotografie a alegătorului din Registrul de stat al populației.

În procesul de verificare a identității, organul electoral poate să notifice alegătorul să actualizeze parțial sau în întregime datele, pentru a face posibilă identificarea. Actualizarea datelor poate fi efectuată cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor. Despre rezultatul verificării, alegătorul va fi notificat prin mesaj expediat la adresa electronică indicată, cu explicarea, după caz, a condițiilor ce nu au făcut posibilă identificarea.

Vineri, 6 septembrie, s-a încheiat perioada de înregistrare prealabilă, inclusiv pentru opțiunea de vot prin corespondență.

Amintim că, la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional stabilite pentru data de 20 octombrie 2024, va fi implementat votul prin corespondență pentru cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republicii Finlanda și Republicii Islanda.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate